Clubul Amazoanelor Bistriţene

9

În fiecare săptămână vă oferim informaţii despre câte o asociaţie ce are drept scop apărarea drepturilor unei categorii de pacienţi. Asociaţia Clubul Amazoanelor Bistriţene dezvăluie cititoarelor Jurnalului de sănătate scopul înfiinţării şi mai ales  faptul că le ajută pe femeile sănătoase să înţeleagă importanţa prezentării la medic.


TEORETIC ŞI PRACTIC

Asociaţia s-a înfiinţat având două scopuri bine conturate: a ajuta femeile bolnave de cancer de sân din Bistriţa-Năsăud, respectiv pentru a preveni, a depista la timp cancerul genito-mamar prin informare (teoretic); a efectua mamografii şi teste Papanicolau (practic). “Dorim ca persoanele aparent sănătoase să înţeleagă importanţa prezentării la medic şi a controalelor periodice pentru a descoperi la timp problemele care le pun viaţa în pericol”, spune preşedinta Asociaţiei, Livia Eugenia Moldovan.

Primul scop al asociaţiei este de a oferi ajutor material (proteze, sutiene şi peruci) şi financiar (pentru tratament, operaţie, decontări de analize medicale şi deplasări pentru consultaţii în municipiul Cluj-Napoca), mai ales persoa­nelor cu situaţie financiară dificilă.

“Al doilea scop extrem de important este tratamentul. Este mai ieftin şi mai uşor să previi decât să suferi şi să plăteşti nişte tratamente costisitoare şi uneori nefolositoare. Suntem o mână de femei (mai puţin de 360) şi avem probleme. Dar când vedem că numărul celor ca noi creşte, iar pericolele ne râd în nas, ne simţim neputincioase şi mici. Dorim să începem acţiuni de informare şi educaţie sanitară în şcoli şi universităţi, pentru că incidenţa cazurilor de cancer este mare la persoanele foarte tinere.

Principalele dificultăţi cu care ne-am confruntat în această perioadă sunt: fondurile financiare reduse (prove­nite în special din donaţii şi sponsorizări). Acestea sunt mult prea mici comparativ cu dorinţa noastră de a ajuta cât mai multe persoane. Altă problemă cu care ne confruntăm, mai ales în această perioadă de recesiune, este legată de faptul că oamenii de afaceri care ne-au sponsorizat nu mai au posibilitatea de a face acest lucru şi niciodată nu avem siguranţa că vom primi permanent ajutor din afară.

ÎNSCRIERE
Nu există taxe anuale obligatorii, iar membrii asocia­ţiei cu posibilităţi financiare plătesc o cotizaţie lunară de 5 lei. Persoanele care doresc să se înscrie în asociaţie trebuie să ne contacteze pentru culegerea datelor primare şi participarea, în limita timpului disponibil, la întâlnirile periodice ale asociaţiei care se desfăşoară în municipiul Bistriţa (Strada Liviu Rebrea­nu nr. 18) sau la punctele de informare din oraşele Beclean sau Năsăud. Alte informaţii pot fi obţinute la telefonul 0747.277.979 sau la adresa de e-mail: amazoanele­bistrite­ne@yahoo.com.

Distribuie

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *